Menu

Integrarea Sufletului (Sal Rachele, Fondatorii, Arcturienii 7D, Leah)

Integrarea Sufletului (Sal Rachele)

Integrarea Sufletului

Sal Rachele, Fondatorii, Arcturienii 7D, Leah

 

 

328 pagini, format 16,5x23,5cm
Traducere: George Acu
Dată apariție: 20 decembrie 2013
ISBN 978-606-92854-5-9

 

50 lei (reducere 6%)
47 lei

 

 

Prezentare

Fiți bineveniți în zorii Erei de Aur!

Vă puteți întreba: „- Unde este aceasta?”

Ne aflăm în procesul de a da naștere unui Nou Pământ minunat, și totuși peste tot în jurul nostru încă mai vedem nefericire, suferință, sărăcie, poluare și tot felul de boli și afecțiuni. Deși ni s-a promis o lume a păcii și prosperității, calea spre manifestarea acesteia nu este ușoară. Suntem ochii, urechile, mâinile și picioarele lui Dumnezeu, care se exprimă pe Pământ prin intermediul corpurilor fizice. Ca să spunem acest lucru în cuvinte simple, Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri.

În calitate de cocreatori împreună cu Dumnezeu, depinde de noi să dăm naștere acestei lumi noi. Această carte începe chiar cu a ne arăta cu claritate de ce lumea este așa cum este, iar apoi continuă să explice cum să o schimbăm, astfel încât să creăm această Eră Nouă a prosperității, bucuriei, iubirii și iluminării. Descrie, cu lux de amănunte, secretele sufletului și cum putem alinia toate nivelele ființei noastre într-un întreg puternic, coeziv și magnific. Acest material este „cu picioarele pe Pământ”, practic și simplu, dar totuși ajunge și la stele, ajutându-ne să ne racordăm la potențialul nostru nelimitat. Bucurați-vă de călătorie!

Cuprins detaliat

Prefață
Introducere

Capitolul 1 Călătoria sufletului
Natura sufletului
Povestea Cauzei Originare
Coborârea în întuneric
Reamintirea tărâmurilor mai înalte
Mai multe lucruri despre Cauza Originară și coborârea în întuneric
Diferența dintre spirit, suflet și ego
Nivelele și dimensiunile sufletului
Natura timpului
Diferența dintre timpul liniar și cel neliniar
Liniile temporale și infinitatea de sine
Sine anterioare, paralele și viitoare
Sinele Mai Înalt vs. ghizii spirituali
Cum vă puteți contacta Sinele Mai Înalt
Contactarea ghizilor voștri spirituali
Înlocuirea ghizilor spirituali care nu vă mai sunt de folos
Vindecarea celor șase corpuri mai dense ale voastre
Corpul fizic
Corpul emoțional
Corpul mental
Corpul astral
Corpul eteric
Corpul cauzal
Ce se întâmplă atunci când moare corpul fizic?
Reîncarnarea involuntară
Reîncarnarea voluntară
Înălțarea spirituală
Înălțarea fizică
Rezumat

Capitolul 2 – Suflete pereche și flăcări gemene
Divizarea sufletului
Diferențe între divizare și fragmentare
Suprasufletele
Complexe ale grupurilor de suflete
Flăcări gemene
Familii de suflet principale
Familii de suflet secundare
Membrii familiei de suflet extinse
Linii genealogice ale sufletelor
Suflete pereche
Toate ființele umane au suflet
Înțelegerile și contractele dintre suflete
Câteva remarci despre căsătorie
Tipuri de relații între suflete
Relații karmice
Relații de tipul student-învățător și învățător-student
Relații cocreatoare
Relații iluminate
Comunicarea iluminată din cadrul cuplurilor
Comunități spirituale iluminate
Relații homosexuale
Interacțiuni poliamoroase/cu mai mulți parteneri
Relații tantrice
Tantra și fuzionarea energetică
Concepția iluminată
Concepția în tărâmurile mai înalte
Reunirea familiilor de suflet pe Pământ

Capitolul 3 – Fragmentarea sufletului
Ființe suverane
Ființe suverane vs. entități descarnate
Cum se fragmentează sufletele
Tipare energetice
Forme-gând
Entități descarnate
Suflete-părinte
Transferuri de suflet
Transferuri de suflet temporare și permanente
Suflete walk-in
Transferuri parțiale de suflet
Două suflete într-un singur corp
Mai multe suflete într-un singur corp
Personalități multiple vs. Mai multe suflete într-un singur corp
Channeling-ul
Channeling-ul de transă și mediumnitatea de transă
Channeling-ul conștient
Transmisiunea telepatică
Descărcările telepatice
Descărcările de energie inteligentă
Noțiuni de bază despre posedarea de către alte entități
Natura entităților negative
Negativitatea din aură și chakre
Atașamentul entităților
Posedarea parțială
Posedarea totală
Posedarea karmică
Accesarea înregistrărilor akashice

Capitolul 4 – Vindecarea și refacerea integrității sufletului
Tehnici și proceduri de vindecare a sufletului
Recuperarea fragmentelor de suflet pierdute
Iertarea și eliberarea
Procedura standard de iertare – iertarea altora
Procedura standard de iertare – iertarea Sinelui, însoțită de recuperarea sufletului
Alte tehnici de recuperare a sufletului
Vindecarea de entități negative
Protecția psihică și spirituală
Tehnici avansate de protecție
Tăierea corzilor și cârligelor psihice
Legea karmei
Ștergerea karmei
Anularea contractelor karmice
Karma vs. Legea Atracției
Echilibrul dintre a da și a primi
Balanța voastră karmică
Alte modalități de vindecare a celor șase corpuri mai dense
Vindecarea traumelor fizice
Vindecarea cicatricilor emoționale
Vindecarea credințelor negative de bază
Alte tehnici pentru curățarea emoțiilor și credințelor negative
Dizolvarea implanturilor astrale
Îndepărtarea întipăririlor eterice
Vindecarea tiparelor corpului cauzal
Examinarea vieților anterioare și regresia în viețile anterioare
Reîncadrarea
Vindecarea liniei temporale
Vindecarea inversă a liniei temporale
Conectarea cu o linie temporală viitoare
Tehnica șiragului de perle
Dinamici energetice
Oglindirea (Reflectarea)
Deflecția (Devierea)
Refracția
Transparența
Absorbția
Amplificarea
Transmutația
Vindecarea șamanică
Lucrul cu spiritele naturii
Sacramentele
Meditații de activare a înălțării
Tonuri sacre
Vindecarea prin muzică și sunet
Terapii pe bază de culori și tipare
Geometrii sacre

Capitolul 5 – Natura iluminării
Procesul iluminării
Cicluri ale evoluției sufletului
Nivele ale iluminării
Conștiența de sine
Acceptarea totală
A deveni Una cu Dumnezeu
Adevărata detașare
Atemporalitatea
Starea fără dorințe
Intrarea în starea de liniște
A deveni complet vid în interior – Intrarea în starea de nimic
Necunoscutul
Beatitudinea și extazul
Incognoscibilul
Iluminarea și puterile psihice/spirituale
Iluminarea și înălțarea

Capitolul 6 - Integrarea sufletului în lume
Cum să funcționați în lume, dar să nu aparțineți lumii
Practici iluminate în afaceri
Leah despre prosperitate
Mai multe lucruri despre comunitățile iluminate
O viziune a Noii Ere de Aur

Încheiere

Anexa A – Întrebări frecvente
Anexa B – Ce s-a întâmplat în realitate pe 21 decembrie 2012?
Anexa C – Indexul nivelelor de vibrație ale sufletului
Glosar

Fragment din carte

Capitolul 3

Fragmentarea sufletului

Cum se fragmentează sufletele

Sufletele sunt un paradox. Pe de o parte, ele sunt miniaturi întregi și complete ale lui Dumnezeu, „scântei de Divinitate”, iar pe de altă parte par fragile și predispuse să se spargă în milioane de bucăți. Niciuna dintre aceste percepții nu este exactă în întregime. Sufletul este o rază de lumină imensă, mai mare decât orice există în universul fizic. Este permeabilă și maleabilă și, datorită acestui lucru, se poate extinde în diferite vieți, nivele și dimensiuni, pentru a percepe ce se întâmplă acolo. Adesea, atunci când sufletul are experiențe intense în lumile mai dense, o parte a acestuia (partea magnetică, de obicei) este atrasă în acele experiențe și devine atașată emoțional și energetic.

De fiecare dată când aveți o experiență intensă, traumă sau eveniment negativ care se întipărește în unul sau mai multe dintre cele șase corpuri mai dense, acea întipărire vă afectează sufletul într-o anumită măsură. Dacă există sentimente intense, o parte din energia sufletului vostru este atrasă în acea experiență, în locul și momentul în care s-a produs experiența, precum și în orice ființă sau obiect care au făcut parte din experiență. Pe planeta voastră aveți un cântec binecunoscut: „Mi-am lăsat inima la San Francisco”. Deși pentru unii ar putea părea că este unul din acele „cântece de dragoste stupide”, el ilustrează faptul despre care vorbim aici. Dacă ați avut o aventură amoroasă intensă în acel oraș, este posibil să vă fi lăsat câteva fragmente de suflet acolo, în iubitul sau iubita voastră și în locurile în care voi și iubitul sau iubita voastră v-ați întâlnit și ați avut sentimente intense.

Atunci când ascultați anumite piese muzicale, este posibil să vă gândiți la anumite locuri. Deși cântecul poate fi doar un declanșator mental, el ar putea și să deschidă un „portal” în vremuri din trecut, în care s-au dus fragmente ale sufletului vostru.

Atunci când visați în mod repetat la anumite locuri, cu o claritate vie, e posibil să aveți fragmente ale sufletului vostru în acele locuri, în special dacă faptul de a vă gândi la acele locuri vă trezește multe sentimente intense. Este vorba de mai mult decât amintiri intense sau reamintirea emoțiilor. Acestea sunt atașamente energetice. Sufletul vostru s-a întins, s-a răsucit și s-a concentrat în jurul acelor locuri, oameni și evenimente.

Acest medium a observat că, adesea, chiar înainte de a avea o perioadă majoră de călătorie, se simte „neîmpământat”. Uneori este mai puțin capabil să se concentreze la ceea ce se află chiar în fața lui. El atribuie acest fapt aspectelor sufletului său care merg înaintea lui în locurile în care el urmează să călătorească și netezesc calea înainte ca forma lui fizică să ajungă acolo.

Atunci când aveți fantezii despre viitor sau vă amintiți lucruri din trecut, este posibil să faceți mai mult decât să vă angrenați mintea în simple amintiri. Este posibil ca sufletul vostru să se întindă de-a lungul liniei voastre temporale și chiar să se aventureze în linii temporale alternative, mai ales dacă sunteți înclinați să contemplați scenarii de felul „Ce ar fi dacă...?”.

Este posibil să fi auzit expresia „Dacă îți e teamă de viitor, acest lucru îți va crea experiențe pline de teamă.” Atunci când faceți speculații cu posibilități de felul „Ce ar fi dacă...?”, sufletul vostru se întinde în diferite linii temporale alternative, formate prin concentrarea energiei în anumite direcții. Dacă îngrijorarea și frământarea în privința unui anumit rezultat sunt însoțite de o intensitate suficient de mare, înseamnă că dați energie acelui rezultat și îl faceți mai posibil.

Dacă ați putea vedea modul în care sufletul vostru se fragmentează și își trimite energia de-a lungul numeroaselor coridoare luminoase și întunecate, acesta ar arăta ca o infiltrare de lichid printr-o rețea complexă de crăpături în pământ. Punctele în care crăpăturile se unifică sub forma energiei palpabile sunt locurile în care gândurile și sentimentele voastre anticipează sau sunt obsedate de rezultate în mod repetat.

Pentru a înțelege mai bine cum se întind, se răsucesc, se distorsionează și se fragmentează sufletele, vom pune aceste experiențe în categorii. Obișnuitele reflecții și scenariile de tipul „Ce ar fi dacă...?” pot crea fragmente de suflet minore, pachete mici de energie a sufletului care se încorporează în anumite tărâmuri, dimensiuni, nivele și locuri din cadrul timpului și spațiului.

Atunci când într-o persoană, loc sau lucru este investită o cantitate uriașă de energie, este posibil ca în acestea să aveți înglobate fragmente de suflet majore.

În cele din urmă, aveți partea-părinte a voastră, sau zona principală a energiei sufletului, din care se rup părți (fragmente) care se atașează de alte realități. De obicei, partea-părinte a sufletului se află în tărâmurile mai înalte, iar un fragment principal al său se extinde în planul Pământului, însă, dacă în lumile mai dense este atrasă suficient de multă energie, partea-părinte poate locui în corpul fizic al acelui suflet – sau chiar în corpul altui suflet. După cum am afirmat mai devreme, cu cât aveți mai multă energie a părții-părinte în corpul fizic, cu atât aveți mai multă energie, vitalitate și putere personală în lume. Totuși, înainte de a atrage partea-părinte în corp, este necesar să existe un grad ridicat de integrare a diferitelor fragmente ale voastre. Aceasta deoarece sarcina părții-părinte este de a orchestra experiențele sufletului vostru din condițiile de siguranță ale tărâmurilor mai înalte, pentru a vă ajuta să vă integrați fragmentele.

Acest fragment poate fi distribuit cu condiția să se menționeze cartea din care face parte („Integrarea sufletului (Sal Rachele, Fondatorii, Arcturienii și Leah)” - Editura Proxima Mundi, 2013) și un link spre această pagină - http://proxima-mundi.ro/integrarea-sufletului

 

Video

Mai jos se află 4 emisiuni video în limba engleză (din care primele trei sunt subtitrate în limba română), realizate de mediumul american. Mult mai multe informaţii se găsesc în cele 4 cărți ale lui Sal Rachele.

 

Sal Rachele și Fondatorii: 3 Pământuri paralele (în limba română)

 

Sal Rachele despre perioada 2012-2030 (în limba română)

 

Sal Rachele despre anul 2012 (în limba română)

 

Sal Rachele la Austin pe 12 ian 2012

 

Pachet

Dat fiind că cele 4 lucrări ale lui Sal Rachele alcătuiesc un tot unitar, iar în fiecare dintre ele sunt recomandate și celelalte trei, puteți achiziționa setul complet cu un singur clic. Cele 4 cărți reprezintă peste 1.200 de pagini de cultură generală spirituală, scrise într-o manieră sintetică, cu simplitate și claritate.

 

Pachet

Viaţa la frontiera cunoaşterii

Viaţa la frontiera cunoaşterii (Sal Rachele)


+

Transformări planetare
2012-2030

Transformări Planetare 2012-2030. Mesaje de la Fondatori (Sal Rachele)


+

Pământul se
trezește: Profeții
2012-2030

Pământul se trezește: Profeții 2012-2030 (Sal Rachele împreună cu ghizii săi spirituali, Fondatorii)


+


Integrarea sufletului

Integrarea sufletului (Sal Rachele, Fondatorii, Arcturienii, Leah)


195 lei (reducere globală de 11%, valabilă numai pe acest site)
174 lei

Precizări comenzi

Livrarea se face prin Poşta Română, în câteva zile de la confirmarea comenzii (maxim 10). Îi rugăm pe cei care doresc expediere prin curier rapid să precizeze acest lucru la finalizarea comenzii (rubrica „Alte precizări”). Țineți cont că, în acest caz, tarifele sunt cca. 25-40 de lei.

Plata se face ramburs (preţul unui exemplar ajunge astfel la 59 de lei). Este avantajos să vă adunaţi mai multe persoane şi să faceţi o singură comandă. Astfel, expedierea ramburs pentru 1 exemplar costă 12 lei, pentru 2 exemplare - 14 lei, pentru 3 exemplare - 16 lei etc.

Dacă nu ştiți codul poştal, îl puteţi afla de aici. Dacă nu locuiți în România, puteţi calcula singur/ă tarifele de expediţie internaţionale (cartea are cca. 480 g).

Dacă în decurs de maxim o săptămână nu primiți aviz în cutia poștală, mergeți la oficiul poștal de care aparțineți şi să întrebați dacă ați primit un colet.
Retrimiterea coletelor care nu sunt ridicate de destinatar se poate face ulterior numai cu achitarea primei expediţii (dus-întors + taxă magazinaj = cca. 13-18 lei).
Ne rezervăm dreptul ca, pe viitor, să nu mai deservim clienţii care provoacă indirect pagube prin neglijenţa neridicării la timp a coletelor.

Copyright

Vă rugăm să ţineţi cont de legislaţia în vigoare.

 

Extrase din Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (actualizată până în Aprilie 2011)
(Include modificările aduse prin Legea nr. 285/2004, Ordonanţa de Urgenţă 123/2005, Legea 329/2006 şi Legea nr.202/2010)
Include şi Decizia Curţii Constituţionale 571 din 29 Aprilie 2010 publicată în Monitorul Oficial 430/2010.

 

CAPITOLUL VI
Limitele exercitării dreptului de autor

 

(...)

Art. 33

(1) Sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţa publică, cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare:

(...)

b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;

(...)

(2) În condiţiile prevăzute la alin. (1), sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea către public, fără un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic:

(...)

c) de scurte fragmente ale operelor, în cadrul informaţiilor privind evenimentele de actualitate, dar numai în măsura justificată de scopul informării;

(...)

(4) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), f), i) şi la alin. (2) trebuie să se menţioneze sursa şi numele autorului, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte a fi imposibil;

(...)

Art. 139^8

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte reţele de calculatoare, fără consimţământul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual.